Citate celebre despre altruism şi egoism

citate despre egoism

Nici cei mai buni dintre oameni nu sunt scutiţi de egoism. – V. Hugo

Egoismul împarte cu alţii numai grijile şi supărările lui. Nu există nimic egoist în viaţa mea, trebuie să-mi raportez gândurile, eforturile, toate sentimentele la o fiinţă în afara mea, altfel n-am nicio putere. – H. de Balzac

Există un scop în toate lucrurile. Pentru a junge acolo trebuie să te desparţi de egoism. – C. Brâncuşi

Egoismul e cel ce ne dictează aprecierea însuşirilor bune sau rele ale altuia. – Th. Dreiser

E absolut sigur că, dacă cineva trăieşte numai pentru sine însuşi, plăteşte pentru treaba asta un preţ îngrozitor… prin remuşcări, prin suferinţe, prin conştiinţa propriei degradări. – O. Wilde

Dragostea abstractă pentru umanitate ascunde aproape întotdeauna o iubire egoistă faţă de tine însuşi. + F. Dostoevski

Dacă mă bucur că învăţ ceva nou, este ca să-l împărtăşesc altora. – L. A. Seneca

Fii altruist, respecta egoismul celorlalti! – Stanislaw Jerzy Lec

citat coruptie umana suflete frumoase

„Sufletelor frumoase le este greu să creadă în rău, în ingratitudine; au nevoie de lecții grele înainte de a recunoaște amploarea corupției umane.” – Honoré de Balzac

citat cea mai frumoasa zi din viata ta

Citat „Cea mai frumoasa zi din viata ta”: „Oferă fiecărei zile șansa de a deveni cea mai bună zi din viața ta.” – Mark Twain „Cea mai bună zi din viaţa ta este acea în care decizi că viaţa îţi aparţine. Fără scuze şi pretexte. Fără cineva pe care să te sprijini sau să îl […]

gandhi citate intelepte

12 citate înțelepte ale lui Gandhi: – Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. – Nimeni nu te poate răni fără permisiunea ta. – Sănătatea ta este adevărata ta bogăție. – Viața ta este mesajul tău. – Exprimați-vă prioritățile. – Măreția ta de a fi este capabilă să te reconstruiască. – O […]