Da-mi un motiv sa raman, atat iti cer

Intr-un fel…imi pare rau ca te-am cunoscut.
„Ai grija ce-ti doresti” = asa e. Te-am dorit enorm. Vroiam sa fii tu cea mai frumoasa parte a vietii mele de pana acum. Si asta ai fost. Un vis incredibil de frumos, devenit realitate.
Dar acum parca regret visul asta. Asta nu pt ca te-ai dovedit a nu fi destul de bun, pt ca esti. Esti cel mai bun, si din cate se pare, vei ramane in continuare.
Tocmai aici este problema. Pot face comparatie. Si da, stiu ca nu e bine sa faci comparatii. Este o chestie involuntara.
Avem o poveste impreuna, chiar daca nu m-am asteptat niciodata la asta si chiar daca te minti.
Azi iar m-ai cautat, de parca nu s-ar fi intamplat nimic. De parca nu te-as fi cautat cu o seara in urma si nu m-ai bagat deloc in seama 😐
Ce vrei de la mine?!  Ti-am mai zis ca-ti multumesc pt ca m-ai calit. Ai ras. Ti-am zis ca inainte ma macina cand nu vbeam zilnic sau nu ne dadeam niciun semn. Acum nu mai am stres. M-am obisnuit, pt ca deh…chiar si cu durerea te obisnuiesti la un moment dat. Sa fie asta singura parte buna din toata povestea asta?
Te-as cauta…ti-as spune ca ai ramas the best…dar nu stiu daca ma crezi, sau te minti ca nu o faci.
Eu pt tine am riscat si voi risca in continuare totul…numai daca ti-ar pasa.
Si uite asa iar devin usor ridicola, dar asta ma face om. Pt ca in fond…fiintele umane sunt haioase. Isi doresc din tot sufletul sa fie cu persoana pe care o iubesc, dar refuza sa recunoasca asta. Unora le este teama sa arate chiar si cel mai mic gest de afectiune, din cauza fricii. Frica de posibilitatea ca dragostea lor sa nu fie recunoscuta, sau mai rau, neimpartasita. Dar lucrul care ma uimeste cel mai mult in privinta oamenilor este efortul lor constient de a ramane in contact cu persoana iubita, chiar daca acest lucru ii ucide incet pe interior.