Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub această întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

(Costel Zăgan,Cezeisme,2008)

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

M-ai facut sa sufar,
M-ai lasat sa pierd.
Oare chiar nu-ti pasa?
De iubirea noastra?
Cand iti va fi greu,
Sa nu-ntrebi de mine,
C-ai lasat in urma,
A noastra iubire!

Tu, m-ai făcut să sufăr!
Rămâi cu ea, lasă-mă pe mine,
Probabil voi fi bine..
Mă urăsc! Şi ştii de ce?
pentru simplul fapt …
Că m-ai făcut să TE IUBESC!

Credeai ca dragostea-i o joaca
Nu cred ca e asa.
Mai bine imi spuneai,
Ca sunt nascuta … doar sa pierd.