Citate Ernesto Sabato

„Adesea, mi se pare că nimic nu are sens. Ne naştem în dureri pe o planetă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim şi vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost.”

„Există oare pe lume vreo fiinţă omenească a cărei poveste să nu fie, la urma urmelor, tristă şi misterioasă?”

„Viaţa e atât de scurtă şi de complicată, încât atunci când începi să te deprinzi cu ea, deja urmează să mori.”

„I-am explicat că lumea e o simfonie, dar Dumnezeu cântă după ureche.”

„Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.”

„În orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu.”

„Aşa cum funcţionarul visează să-şi omoare şeful pe care îl urăşte şi în felul acesta se simte mai bine, tot aşa este şi autorul care cu visele sale măreţe, îi ajută pe cititori să trăiască, să evite intenţiile cele mai rele.”

„Nu poţi şti niciodată, până în clipa din urmă, dacă ceea ce ţi se întâmplă într-o zi face parte din istorie sau e o simplă întâmplare, dacă e totul (oricât ar putea să pară de banal) sau nimic (oricât ar putea să fie de dureros).”